„Cu cât republica e mai coruptă, cu atât legile sunt mai numeroase.”Tacit · Anale · 117 · Cartea III, paragraful 27
Legile multe nu vindecă corupția, ci o măsoară: unde lipsește virtutea, statul legiferează frenetic.
Ideea e paradoxală: mai multe legi ar părea semn de ordine, dar Tacit le vede ca rănile care compensează lipsa virtuții civice. Când oamenii mai respectă regulile din convingere, statul le înlocuiește cu sancțiuni din ce în ce mai multe. Mecanismul: legalitatea crește invers proporțional cu încrederea socială. Roma târzie, cu codurile sale tot mai dense, e exemplul clasic; o birocrație modernă cu mii de norme arată același lucru.
Tacit sugerează că legile nu creează onestitate; doar o măsoară în negativ. Fiecare normă nouă acoperă o încredere care a dispărut deja. De aceea numărul regulilor funcționează ca un termometru: arată temperatura morală a unui grup. Gândește-te la un bloc în care administratorul introduce, unul câte unul, reguli despre gunoi, parcare și zgomot. Lista crește exact în măsura în care vecinii nu mai vorbesc între ei. Regulamentul nu rezolvă cearta; doar o documentează. Deci întrebarea utilă nu e ce reguli avem, ci ce ne lipsesc încât avem nevoie de ele. Și asta ridică o întrebare mai grea: se poate reconstrui încrederea odată ce legile au luat-o în loc?
De ce contează Ajută pe oricine lucrează în organizații să citească regulile interne ca un diagnostic: un regulament excesiv de detaliat spune ceva despre nivelul de încredere de acolo.