„Ei urăsc pe cei pe care i-au jignit.”Tacit · Anale · 117 · Cartea I, paragraful 69
Agresorul își transformă victima în dușman pentru a-și justifica propria vinovăție.
Tacit descrie un mecanism psihologic pervers: agresorul, pentru a-și justifica fapta, își transformă victima în dușman. Ura nu vine din ceea ce a făcut victima, ci din nevoia agresorului de a-și reduce disonanța cognitivă. Un șef care își concediază pe nedrept un angajat poate începe să îl disprețuiască, pentru a nu-și recunoaște propria nedreptate.
Când un părinte își ceartă copilul pe nedrept, poate ajunge să creadă că el merită pedeapsa. E mai ușor să urăști victima decât să-ți recunoști greșeala. Tacit ne arată că această ură e o apărare a ego-ului, nu o reacție la fapte reale. Ea transformă relațiile în lupte de putere. Observând asta, putem opri ciclul înainte să înceapă.
De ce contează Acest citat explică dinamica abuzului de putere în relații personale sau profesionale și ne avertizează să recunoaștem această tendință în noi sau în ceilalți.