„The more corrupt the republic, the more numerous its laws.”Tacit · Anale · 117 · cartea 3, paragraful 27
Legile multe nu vindecă corupția — ele o măsoară.
Tacit observă că Roma sănătoasă se guverna cu puține legi, pentru că moravurile țineau locul lor; când moravurile s-au corupt, legile s-au înmulțit fără să oprească declinul. Mecanismul: fiecare abuz nou generează o lege nouă, care generează ocolire, care generează altă lege. Regula externă nu poate substitui caracterul intern; ea doar documentează degradarea.
Tacit sugerează un test invers celui obișnuit: nu întreabă câte legi are o comunitate, ci de ce are nevoie de ele. O lege apare când încrederea entre oameni nu mai e deajuns. Gândește-te la un bloc de locuințe: la început, vecinii își țin ușa deschisă și împart cheltuielile de bunăvoie. Când cineva începe să evite plata, apare primul regulament. Apoi alt abuz, alt paragraf. În timp, registrul de ședințe devine mai gros decât orice problemă reală. Textele nu au reparat nimic; au doar consemnat ce s-a pierdut. De aici urmează o întrebare incomodă: dacă avalanșa de norme e simptomul, poate că tratamentul nu se scrie în coduri, ci se cultivă în obiceiuri. Cum se poate reface totuși o cultură odată ce a crăpat?
De ce contează Relevant pentru orice dezbateri despre reguli — de la birocrație corporatistă la legislație penală: o avalanșă de norme semnale adesea o problemă de cultură, nu de lipsă de texte.