„Frica de putere invizibilă, inventată de minte, numită din imaginație publică, religie; cea permisă de cei care o inventează, superstiție.”Thomas Hobbes · Leviathan · 1651 · Partea I, capitolul 6
Religia și superstiția sunt aceeași frică; eticheta e hotărâtă de puterea care aprobă.
Hobbes observă că mintea umană, neliniștită de cauze pe care nu le vede, inventează puteri invizibile. Diferența dintre religie și superstiție nu ține de conținut, ci de autoritate: de cine aprobă poveștile. Credința recunoscută de stat sau de biserica dominantă e religie; aceeași credință, respinsă de cei cu putere, devine superstiție. Un exemplu istoric: cultele creștine persecutate în Imperiul Roman erau superstiție pentru autorități, apoi religie odată cu Edictul de la Milano.
Dacă eticheta depinde de putere, atunci numele nu descriu credințe, ci relații. Cine numește, acela decide ce e respectabil. Asta mută discuția de la ce credem la cine are dreptul să numească. Gândește-te la un vecin care își lasă mâncare la poartă pentru spirite: pentru unii e obicei pioșnic, pentru alții prostie, iar credința lui n-a schimbat nimic. S-a schimbat doar cine comentează. Întrebarea următoare e naturală: de ce avem nevoie de aprobarea publică ca să numim o frică religie?
De ce contează Observația rămâne utilă pentru oricine vrea să vadă limpede: etichetele de religie sau superstiție spun mai mult despre puterea care le emite decât despre credința descrisă.