„Nu există putere pe pământ a cărei comparație sau imagine să corespundă puterii pe care Dumnezeu o are asupra omului.”Thomas Hobbes · Leviathan · 1651 · Partea III, capitolul XXXI
Orice putere umană e contestabilă pentru că se sprijină pe consimțământ sau forță; doar puterea divină e totală.
Hobbes construiește aici o ierarhie a puterii: regii, parlamentele și legile sunt toate limitate, condiționate și reversibile, pe când puterea divină e totală, pentru că se întinde și asupra morții și a sufletului. Mecanismul e simplu — orice putere umană depinde de consimțământ sau de forță, deci poate fi contestată. De aceea, în Leviathan, supunerea față de suveran rămâne relativă, iar față de Dumnezeu e absolută.
Dacă orice putere umană poate fi contestată, apare o întrebare practică: cine are dreptul să o conteste? Hobbes răspunde prin faptul că fiecare om judecă singur, măcar înainte de a ceda drepturile sale suveranului. Gândește-te la un chiriaș care plătește un chirie nejustificat: poate accepta, poate negocia, poate pleca. Nicio decizie a unui proprietar nu e pentru el ireversibilă, pentru că nu-i atinge viața dincolo de contract. Acest spațiu de judecată personală e ceea ce face autoritatea umană, oricât de puternică, comparabilă cu alte puteri și deci negociabilă. Puterea divină nu lasă acest spațiu, pentru că nu se bazează pe niciun acord. Pasul următor e să vedem ce se întâmplă când oamenii confundă cele două registre și tratează un conducător ca pe un zeu.
De ce contează Util când vrei să argumentezi că orice autoritate umană, chiar și cea politică, e negociabilă și supusă criticii.