„Suntem cu toții plămădiți din slăbiciuni și greșeli; iartă-ne reciproc prostiile, aceasta este prima lege a naturii.”Voltaire · Dicționar filozofic · 1764 · Tolérance
Iertarea nu e un favor pe care îl acorzi, ci dreptatea pe care ți-o datorezi celui la fel de imperfect ca tine.
Voltaire construiește un argument pentru îngăduință pornind de la o constatare comună: nimeni nu e scutit de eroare. Dacă slăbiciunea e universală, judecarea severă a altuia devine ipocrizie, pentru că judecătorul are aceleași defecte. Toleranța nu e un act de noblețe, ci o simplă dreptate aplicată condiției umane. Când un coleg greșește ceva banal, amintirea propriilor greșeli asemănătoare transformă iritarea în înțelegere.
Voltaire nu cere să suferi în tăcere greșelile altora. Iertarea lui e un schimb, nu o datorie unilaterală. Tu ierți, dar și tu poți cere iertare, pentru că ești la fel de vulnerabil la eroare. Gândește-te la vecinul care îți reproșează zgomotul, deși el cântă la chitară duminica dimineața. Când amândoi recunosc că deranjează, conflictul devine o negociere, nu un proces. Următorul pas e să vedem ce se întâmplă când cineva refuză acest schimb.
De ce contează Ajută în conflictele de zi cu zi: înainte de a judeca, reamintește-ți că ești plămaduit din aceleași defecte.