Jesper Juul

1 fișă

1. 01

   Un copil care se opune nu refuză cooperarea, ci semnalează că prețul ei a devenit prea mare — iar copilul cu adevărat îngrijorător e cel care nu se opune niciodată.

   Your Competent Child · 1995

   Demnitate egală nu înseamnă putere egală: adultul decide, dar nevoia copilului cântărește la fel.

   Juul, terapeut de familie danez, a schimbat cadrul într-un mod pe care mulți părinți îl găsesc inițial iritant. Teza lui: copiii cooperează din start, prin imitare și prin adaptare, pentru că relația cu adultul e viața lor. Când un copil se opune, el a cooperat deja mult timp și semnalează un cost. Distincția lui centrală e între demnitate egală și putere egală. Adultul rămâne cel care decide și cel care poartă răspunderea — nu e o democrație a familiei — dar sentimentele, nevoile și perspectiva copilului au aceeași greutate ca ale adultului, nu una redusă proporțional cu vârsta. De aici vine și felul lui de a formula limitele: în loc de tu nu ai voie, spune eu nu vreau, eu nu sunt de acord, mie nu-mi convine. Diferența nu e cosmetică: prima formulare inventează o regulă impersonală, a doua arată un om cu o poziție, adică exact ce trebuie să învețe copilul să facă la rândul lui. Iar responsabilitatea personală a adultului pentru propria stare — nu mă enervezi tu, eu sunt obosit — scoate copilul din rolul de cauză a emoțiilor altcuiva.

   “Copiii cooperează. Problema nu e că nu cooperează, ci că uneori cooperează prea mult și prea mult timp, pe seama lor înșiși.”

   Deschide fișa →