Autor
John Locke
14 fișe de lectură din 1 carte · 1689.
14 fișe
Al doilea tratat despre cârmuire · 1689
Omul este proprietatea lui Dumnezeu, nu a altor oameni, deci nimeni nu stăpânește absolut asupra altuia.
Locke fundamentează drepturile naturale pe teologie: pentru că toți suntem creați de același Dumnezeu, nimeni nu are autoritate absolută asupra altuia. Fiecare om este „proprietatea” lui Dumnezeu, nu a altor oameni. De aceea, nu putem dispune de viața noastră sau a altora după bunul plac. De exemplu, sclavia este greșită pentru că încalcă acest principiu al proprietății divine asupra omului.
“Și toți oamenii sunt creaturi ale unui singur Creator atotputernic și infinit de înțelept; toți sunt slujitorii unui singur Stăpân suprem, trimiși în lume de porunca Lui și pentru treburile Lui; sunt uneltele Lui, făcute pentru a dura, nu atât după voia lor, cât după voia Celui care i-a făcut.”
Al doilea tratat despre cârmuire · 1689
Dreptul exclusiv asupra propriei persoane este fundamentul tuturor celorlalte drepturi de proprietate.
Locke stabilește că stăpânirea de sine este fundamentală: nimeni nu poate revendica dreptul de a controla corpul sau mintea altcuiva. Din acest drept derivă și dreptul de proprietate asupra bunurilor create prin muncă. De exemplu, dacă un fermier cultivă un teren, roadele îi aparțin pentru că și-a investit munca, care este o extensie a persoanei sale.
“Fiecare om are proprietatea asupra propriei persoane. Nimeni nu are nici un drept asupra ei, în afară de el însuși.”
Al doilea tratat despre cârmuire · 1689
Legea există pentru a proteja și extinde libertatea, nu pentru a o restrânge.
Locke respinge ideea că libertatea și legea sunt opuse. Fără lege, într-o stare naturală, libertatea este nesigură pentru că oricine poate încălca drepturile altuia. Legea bine făcută stabilește limite clare care previn conflictele și permit fiecăruia să acționeze în siguranță. De exemplu, legile circulației nu îți restrâng libertatea de a conduce, ci o fac posibilă fără haos și accidente.
“Scopul legii nu este de a desființa sau a restrânge, ci de a păstra și de a mări libertatea.”
Al doilea tratat despre cârmuire · 1689
În orice stat legitim, puterea de a face legi este cea mai înaltă autoritate.
Locke argumentează că puterea legislativă este supremă pentru că ea stabilește regulile după care trăiește societatea. Celelalte puteri, executivă și judecătorească, sunt subordonate legii. De exemplu, un rege nu poate guverna după capul lui, ci trebuie să respecte legile făcute de parlament. Dacă puterea executivă încalcă legea, poporul are dreptul să se revolte.
“În toate statele și constituțiile legii, puterea legislativă este cea supremă.”
- 05
În absența unui stat, fiecare om are dreptul natural de a pedepsi pe cei care încalcă legea naturii.
Al doilea tratat despre cârmuire · 1689
Puterea de a pedepsi nu e dată de stat, ci e împrumutată de la indivizi.
Locke descrie starea naturală, în care nu există guvern, dar există o lege morală dată de Dumnezeu. Pentru ca această lege să fie respectată, fiecare om are autoritatea de a o aplica, inclusiv de a pedepsi. De exemplu, dacă cineva îți fură, ai dreptul să ceri despăgubiri și să pedepsești proporțional. Această putere este cedată statului atunci când oamenii formează o societate civilă.
“În starea naturală, fiecare are puterea de a executa legea naturii.”
Al doilea tratat despre cârmuire · 1689
Guvernul care devine agresor își pierde legitimitatea, iar rezistența nu mai e rebeliune, ci apărare.
Locke pornește de la premisa că puterea politică există pentru a proteja viața, libertatea și bunurile. Când legiuitorii le încalcă, ei ies din rolul de arbitru și intră ei înșiși în conflict cu cei pe care ar trebui să-i apere, redevenind simpli agresori. Exemplu: un parlament care confiscă arbitrarily averile cetățenilor își pierde autoritatea morală, iar opoziția nu mai e rebeliune, ci apărare legitimă.
“Când legiuitorii încearcă să distrugă proprietatea poporului sau să-l reducă la sclavie sub putere arbitrară, ei se pun în stare de război cu poporul, care este apoi îndreptățit să-și recapete libertatea.”
Al doilea tratat despre cârmuire · 1689
Nimeni nu se naște stăpân sau supus: orice putere peste un om trebuie justificată, nu moștenită.
Locke atacă ideea că unii s-ar naște stăpâni și alții supuși, de exemplu prin dreptul divin al regilor. Dacă toți sunt în mod egal liberi, atunci orice autoritate peste un om trebuie să provină de undeva altundeva decât din naștere: din acordul celui guvernat. Exemplu concret: un funcționar public nu are, ca persoană, mai mult drept decât orice cetățean pe care îl servește.
“Oamenii se nasc împreună, liberi, egali în independență și stăpâni ai propriei persoane.”
Al doilea tratat despre cârmuire · 1689
Puterea asupra unui om liber nu se moștenește și nu se ia: se primește doar prin acordul lui.
Dacă oamenii sunt în mod natural liberi, nimeni nu are dreptul înnăscut de a-i comanda; deci guvernarea trebuie fondată pe consimțământ, explicit sau tacit. Acest mecanism transformă guvernarea din raport de forță în contract: puterea există doar atâta timp cât cei guvernați au acceptat-o. Un exemplu: alegerile nu creează puterea, ci doar înregistrează acordul populației de a fi guvernată.
“Nimeni nu poate fi silit să se supună puterii legislative a vreunui om, decât dacă și-a dat consimțământul.”
Al doilea tratat despre cârmuire · 1689
Apărarea vieții, libertății și bunurilor e un drept natural, nu o favoare a statului.
În starea naturală, înainte de orice guvern, omul nu e helpless: are dreptul de a se proteja și de a pedepsi pe cine îi face rău. Guvernul este creat tocmai pentru a organiza mai bine această apărare, nu pentru a o înlocui cu o supunere oarbă. Exemplu: legitima apărare nu e o favoare acordată de lege, ci un drept preexistent pe care legea doar îl recunoaște.
“Omul are, prin natura sa, dreptul de a-și păstra proprietatea, adică viața, libertatea și bunurile, împotriva rănilor și atacurilor altora.”
Al doilea tratat despre cârmuire · 1689
Statul administrează averea, dar nu o deține: proprietatea există înaintea oricărui guvern.
Locke extinde consimțământul și asupra proprietății: dacă viața și libertatea nu pot fi luate fără acord, bunurile câștigate prin muncă au aceeași protecție. Mecanismul e că guvernul administrează, dar nu deține averea cetățenilor; ea îi aparține înainte de orice stat. Exemplu: o expropriere fără despăgubire corectă e, în logica lui Locke, un furt comis de autoritate.
“Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât dacă el însuși își dă consimțământul.”
- 11
Libertatea reală nu e absența regulilor, ci existența unor legi cunoscute care protejează pe toți.
Al doilea tratat despre cârmuire · 1689
Libertatea nu e haos fără reguli, ci protecția predictibilă pe care legile o dau tuturor.
Locke distinge libertatea de licență: fără legi, cel puternic domină, iar cel slab trăiește în frică, deci nimeni nu e cu adevărat liber. Legile, scrise și aplicate egal, creează spațiul sigur în care oamenii pot acționa fără teamă. Exemplu: un drum fără semafoare nu e mai liber, ci mai periculos; regulile comune permit tuturor să circule.
“Unde nu există lege, nu există nici libertate.”
Al doilea tratat despre cârmuire · 1689
Libertatea nu înseamnă să faci ce vrei, ci să fii condus doar de legi fixe, valabile pentru toți.
Locke desființează aici o confuzie veche: libertatea nu e absența regulilor, ci supunerea doar la reguli cunoscute în avans și aplicate egal. Sclavul celui care decide arbitrar e mai puțin liber decât cetățeanul legii, chiar dacă tiranul îi îngăduie capricii. Cine poate fi amendat azi pentru ceva permis ieri nu e liber, ci la mâna puterii. Legea comună e gardul care protejează, nu cușca.
“Libertatea oamenilor sub guvernare este de a trăi sub o lege permanentă, comună tuturor.”
Al doilea tratat despre cârmuire · 1689
Munca ta e a ta, iar ce atingi cu ea iese din starea comună și devine proprietatea ta.
Locke construiește aici temelia proprietății private: fiecare om e proprietar al propriei persoane, deci și al efortului depus. Când munca ta se lipește de un lucru al naturii, îl scoate din starea comună și îl face al tău. Cine culege mere din pădurea nimănui devine, prin truda culesului, proprietarul lor. E fundamentul pe care Locke ridică apoi tot dreptul de proprietate, inclusiv asupra pământului cultivat.
“Truda corpului său și munca mâinilor sale îi aparțin în mod propriu.”
Al doilea tratat despre cârmuire · 1689
Forța care iese din drept pierde autoritatea și devine agresiune ca oricare alta.
Locke limitează aici dreptul la rezistență: nu orice forță poate fi contrazisă cu forță, ci doar cea care iese din drept. Guvernarea legitimă e ea însăși o formă de forță autorizată de lege, iar împotriva ei nu e rezistență, ci răzvrătire. Dar când conducătorul acționează fără drept, el iese din poziția de autoritate și devine un agresor ca oricare. E fundamentul teoretic al dreptului de a îndepărta un tiran, pe care Locke îl dezvoltă în restul tratatului.
“Rezistența la forță este legitimă acolo unde forța este folosită fără drept.”