Autor
John S. Bell
1 fișă de lectură din 1 carte · 1964.
1 fișă
On the Einstein Podolsky Rosen Paradox · 1964
Perechile încurcate se potrivesc mai bine decât ar permite orice bilet ascuns, dar fiecare capăt vede doar întâmplare, deci nu poți trimite mesaje prin ele.
Începe cu o analogie. Pui o mănușă stângă și una dreaptă în două cutii, fără să te uiți, și trimiți o cutie la Cluj și una la Tokyo. Cine deschide cutia din Cluj și găsește mănușa stângă știe pe loc că la Tokyo e cea dreaptă. Nimic misterios: totul era hotărât de la plecare. Einstein credea că particulele încurcate funcționează la fel — fiecare ar purta un fel de bilet ascuns cu răspunsurile, iar mecanica cuantică doar n-ar ști să-l citească. În 1964, John Bell a găsit cum se poate verifica asta. Ideea lui: dacă fiecare particulă poartă răspunsuri scrise dinainte pentru orice întrebare, și nimic nu circulă între ele, atunci potrivirea dintre rezultate, când pui întrebări diferite la cele două capete (de exemplu, unghiuri diferite ale filtrului), are un plafon. Mecanica cuantică prezice că perechile încurcate trec de acel plafon. Deci cele două idei nu pot fi amândouă adevărate, iar experimentul poate decide. Experimentele au decis: plafonul e depășit, din nou și din nou, din anii 1970 până la testele din 2015 care au închis și ultimele portițe. Aici se rupe analogia cu mănușile: răspunsurile nu erau scrise în cutie. Pentru asta, Alain Aspect, John Clauser și Anton Zeilinger au primit Premiul Nobel pentru Fizică în 2022. Ce NU înseamnă încurcarea: nu e telefon. La fiecare capăt, rezultatele arată ca aruncări perfecte cu banul, jumătate într-un fel, jumătate în celălalt. Legătura apare doar când cele două liste sunt puse una lângă alta, iar pentru asta ele trebuie aduse împreună pe căi obișnuite, cel mult cu viteza luminii. Nu se poate trimite niciun mesaj mai repede decât lumina.
“Într-o teorie în care se adaugă parametri mecanicii cuantice pentru a determina rezultatele măsurătorilor individuale, fără a schimba predicțiile statistice, trebuie să existe un mecanism prin care reglajul unui aparat de măsură poate influența citirea altui instrument, oricât de îndepărtat.”