Lev Vîgotski

1 fișă

1. 01

   Învățarea nu urmează dezvoltarea, ci o trage după ea: zona în care un copil poate face ceva doar cu ajutor e exact zona în care merită investit efortul, iar ce se face azi în doi se face mâine singur.

   Mind in Society · 1978

   Sub zonă e plictiseală, peste zonă e eșec, în zonă e creștere.

   Vîgotski a murit de tuberculoză la treizeci și șapte de ani, în 1934, iar lucrările lui au fost interzise în Uniunea Sovietică până în anii cincizeci și au ajuns în Occident abia în anii șaptezeci — de aici decalajul dintre cât e de citat azi și cât de târziu a fost citit. Ideea lui centrală inversează raportul obișnuit. Pentru Piaget, contemporanul lui, dezvoltarea vine prima și determină ce poate fi învățat; pentru Vîgotski, învățarea bine plasată merge înaintea dezvoltării și o conduce. Zona proximei dezvoltări e distanța dintre ce face copilul singur și ce face cu un adult sau cu un coleg mai priceput. Sub ea, exercițiul e plictiseală; peste ea, e eșec; în ea, e creștere. De aici vine termenul de schelă, folosit de alții după el: sprijinul se dă exact cât trebuie și se retrage pe măsură ce copilul preia, ca o schelă care se demontează când zidul stă singur. A doua contribuție e la fel de importantă: vorbirea cu sine a copilului mic nu e un semn de imaturitate, ci gândirea în curs de interiorizare — dialogul cu adultul devine, literalmente, vocea interioară cu care copilul își va organiza mai târziu propria atenție.

   “Ce poate face copilul astăzi cu ajutor, va putea face mâine singur.”

   Deschide fișa →