Autor
Louis de Broglie
1 fișă de lectură din 1 carte · 1929.
1 fișă
The wave nature of the electron (prelegerea Nobel, 12 decembrie 1929) · 1929
Orice obiect are o undă, dar cu cât e mai greu și mai rapid, cu atât unda e mai scurtă și mai greu de văzut.
După Einstein, lumina avea două fețe: undă și pachete. Un tânăr prinț francez, Louis de Broglie, a întors întrebarea pe dos. Dacă lumina, considerată undă, are și o față de particulă, de ce n-ar avea și particulele, cum e electronul, o față de undă? În teza de doctorat susținută la Paris în noiembrie 1924, el a dat chiar o regulă: cu cât un obiect e mai greu și mai rapid, cu atât unda lui e mai scurtă. Ideea părea atât de îndrăzneață încât profesorii au cerut părerea lui Einstein. Einstein a răspuns că de Broglie a ridicat un colț al marelui văl. Dovada a venit în 1927. La laboratoarele Bell din New York, Clinton Davisson și Lester Germer au trimis electroni spre un cristal de nichel. Electronii nu s-au împrăștiat la întâmplare, ci au ieșit mai mulți în anumite direcții și aproape deloc în altele, exact ca lumina care trece printr-o rețea fină de linii. Aproape în același timp, George Paget Thomson a văzut același lucru trecând electroni prin foițe metalice subțiri. Atunci de ce nu vedem o minge de fotbal făcând unde? Pentru că unda ei e incredibil de scurtă, mult mai mică decât un proton. Ca să observi o undă, trebuie ca ea să întâlnească obstacole sau găuri de mărimea ei. Pentru electron, distanța dintre atomii unui cristal e potrivită. Pentru minge, nu există nicio poartă suficient de îngustă. De Broglie a primit Premiul Nobel în 1929, iar microscopul electronic, care vede viruși și atomi, folosește tocmai unda electronului.
“Pentru materie, la fel ca pentru radiații, în special pentru lumină, este necesar să introducem în același timp conceptul de corpuscul și conceptul de undă.”