Selma Fraiberg, Edna Adelson și Vivian Shapiro

1 fișă

1. 01

   Un părinte repetă cu copilul lui ce i s-a făcut lui nu pentru că își amintește durerea, ci tocmai pentru că nu și-o amintește: ce a fost simțit și apoi îngropat se reproduce, ce a fost simțit și povestit se oprește.

   Ghosts in the Nursery · 1975

   Nu amintirea se transmite mai departe, ci apărarea împotriva sentimentului care o însoțea.

   Fraiberg lucra cu mame foarte tinere, sărace, ai căror bebeluși erau în pericol real de neglijare. Observația ei centrală e contraintuitivă. Mamele care povesteau cel mai crunt despre propria copilărie — bătăi, abandon, frică — nu erau cele care repetau. Repetau cele care povesteau la rece, care spuneau «a fost normal, așa se creștea atunci» și nu simțeau nimic spunând-o. Fraiberg a formulat regula astfel: nu amintirea abuzului se transmite, ci apărarea împotriva afectului care însoțea abuzul. Cine nu-și mai poate simți frica de copil nu o recunoaște nici pe a copilului său — și atunci plânsul din camera de alături nu e un semnal, e un reproș. Tratamentul ei nu a fost un curs de tehnici parentale, ci un loc în care mama putea, în sfârșit, să plângă copilăria ei în prezența cuiva. Când afectul se întorcea la amintire, purtarea față de bebeluș se schimba adesea fără să fi fost instruită direct.

   “În fiecare cameră de copil există fantome. Sunt vizitatorii din trecutul neamintit al părinților, oaspeți nepoftiți la botez.”

   Deschide fișa →