Carte
Faptele Apostolilor
de Noul Testament · 90 · 1 fișă de lectură · domeniu public
1 fișă
Faptele Apostolilor · 90
Un mileniu de Olimp se încheie cu decrete, nu cu convertiri în masă.
Zeii lui Homer sunt puternici, nu buni: mint, se răzbună, iau partea cuiva. Critica începe devreme: Xenofan (secolul al VI-lea î.Hr.) observă că fiecare popor își face zeii după chipul lui și că un singur zeu, nemișcat, ar fi mai plauzibil; Platon scoate poeții din cetatea ideală tocmai pentru zeii lor imorali; stoicii vorbesc despre un Logos care conduce lumea. Cultul civic — sacrificiile, sărbătorile, oracolul din Delfi — continuă, dar tot mai mult ca ritual al cetății, nu ca credință personală. Când Alexandru deschide Orientul, cultele de mântuire — Isis, Mithra, misterele din Eleusis — oferă ce Olimpul nu oferea: o promisiune pentru individ, după moarte. În acest spațiu intră Pavel, la Atena, în anul 50: vorbește în Areopag despre „dumnezeul necunoscut” de pe un altar local și e ascultat cu curiozitate, nu cu furie. Creștinismul crește lent, în orașe, în greacă, mai ales printre cei fără cetățenie. Trecerea decisivă e politică: Constantin îl legalizează (313) și îl favorizează; Teodosiu I interzice sacrificiile și închide templele (391–392) și oprește Jocurile Olimpice; Iustinian închide școala platonică din Atena (529). Parthenonul devine biserică a Fecioarei. Delfi tace. Un mileniu de Olimp se încheie cu decrete, nu cu convertiri în masă. Paralela de azi: religiile — și ideologiile — nu cad când sunt combătute, ci când nu mai răspund la întrebarea individului și când statul găsește o structură mai utilă. Grecii n-au ales între Zeus și Hristos; au ales, treptat, între o cetate care sacrifica și un imperiu care legifera.
“Căci, trecând și privind lucrurile pe care le cinstiți, am găsit un altar cu această inscripție: UNUI DUMNEZEU NECUNOSCUT.”