The Ecology of Human Development

1 fișă

1. 01

   Un copil nu crește într-o relație, ci în cercuri concentrice de sisteme — familie, școală, locul de muncă al părintelui, politica publică — iar cele mai puternice efecte vin adesea din cercuri în care copilul nu pune niciodată piciorul.

   The Ecology of Human Development · 1979

   Cele mai puternice efecte vin adesea din cercuri în care copilul nu pune niciodată piciorul.

   Bronfenbrenner a numit straturile. Microsistemul e ce atinge copilul direct: familia, clasa, grupul de prieteni. Mezosistemul e relația dintre ele — dacă școala și casa spun același lucru sau se contrazic. Exosistemul e ce îl afectează fără să-l conțină: programul de lucru al părintelui, șomajul, politica de concedii. Macrosistemul e cultura: ce crede o societate că e un copil și ce i se cuvine. Cronosistemul e timpul: ce se schimbă de-a lungul vieții și al istoriei. Exemplul care lămurește totul e exosistemul. Un părinte căruia i se taie programul flexibil ajunge acasă cu mai puțină răbdare; copilul nu a fost niciodată la ședința unde s-a decis, dar efectul îl prinde integral. De aici și concluzia de politică publică a lui Bronfenbrenner, care a stat la baza programului american Head Start: dacă vrei să schimbi copiii la scară, schimbă cercurile, nu doar sfătuiește părinții. Iar fraza pentru care e cel mai citat spune cealaltă jumătate: la nivel individual, un singur adult constant și nerezonabil de devotat e, empiric, cel mai bun factor de protecție cunoscut.

   “Fiecare copil are nevoie de cel puțin un adult care să fie irațional de nebun după el.”

   Deschide fișa →