The Neurobehavioral and Social-Emotional Development of Infants and Children

1 fișă

1. 01

   Cercetările pe interacțiune arată că părinții greșesc pasul cea mai mare parte a timpului și că totul depinde de reparație — deci lecția pe care o dai după o ceartă e mai importantă decât cearta însăși.

   The Neurobehavioral and Social-Emotional Development of Infants and Children · 2007

   Repari fapta, nu retragi regula — și nu spui «îmi pare rău, dar».

   Tronick a filmat mame și bebeluși și a numărat: potrivirea perfectă e minoritară, nepotrivirea e regula, iar sănătatea relației stă în cât de repede se revine. Experimentul cu fața imobilă arată partea cealaltă: dacă adultul rămâne inexpresiv treizeci de secunde, bebelușul încearcă să îl recheme, apoi se retrage. Ce contează e că, atunci când adultul revine, copilul revine și el. Reparația, în patru pași, la orice vârstă. Unu, tu faci primul pas, indiferent cine a greșit — ești adultul, tu ai sistemul de reglare matur. Doi, numește ce s-a întâmplat fără să reinterpretezi: «am ridicat vocea și te-am speriat». Trei, asumă partea ta fără «dar»; «îmi pare rău că am țipat, dar tu m-ai scos din sărite» nu e o reparație, e o continuare a certei cu alt ton. Patru, spune ce faci diferit data viitoare, concret și mic. Regula care le leagă: repari fapta, nu retragi regula. Și un adaos pe care copiii îl țin minte mai mult decât orice lecție de morală: dacă îl vezi cerându-și scuze pentru că te-a văzut pe tine făcând-o, tocmai i-ai predat singura formă de scuză care se transmite. Ce nu e reparație: cumpărarea unui lucru, tăcerea până se uită, sau cererea ca el să își ceară scuze primul.

   “Interacțiunile dintre părinte și copil sunt nepotrivite în cea mai mare parte a timpului. Ce contează nu e absența rupturii, ci faptul că e reparată — copilul învață că legătura suportă erori.”

   Deschide fișa →