„Căci fericirea este acțiunea în conformitate cu virtutea.”Aristotel · Politica · -335 · cartea VII, capitolul 8
Fericirea nu se primește, se exercită: e activitatea zilnică a caracterului tău la capacitate maximă.
Pentru Aristotel, fericirea nu e senzația de plăcere norocoasă, ci eudaimonia: viața trăită activ și bine. Virtutea nu e o regulă respectată pasiv, ci o capacitate exercitată, ca meșteșugul unui lăutar. Cine e curajos doar în gând nu e curajos. Un medic care își folosește competența cu pricepere și dreptate e fericit tocmai prin exercitarea ei, nu prin recompensa de la final.
Aristotel adaugă ceva ce uităm des: virtutea se formează prin repetiție, nu prin intenție. Nu devii drept gândind la dreptate, ci făcând acte drepte, până devin a doua natură. E ca mersul la sală: nimeni nu devine puternic citind despre exerciții. Fericirea nu e apoi un premiu amânat la capătul vieții, ci se petrece acum, în fiecare alegere bine făcută. Un om care își crește copilul cu răbdare, zi de zi, trăiește deja fericirea, nu doar speră la ea. Dacă virtutea e un obicei, întrebarea devine: ce obiceiuri îți construiesc astăzi caracterul de mâine?
De ce contează Corectează ideea că fericirea se cumpără sau se așteaptă: sugerează că se construiește prin ce faci zilnic, cu pricepere și caracter.