„Virtuțile nu ni le dă natura și nici nu sunt împotriva ei: le dobândim exercitându-le.”Aristotel · Etica nicomahică · -340 · Etica nicomahică, Cartea II, 1
Virtutea nu e un dar al naturii, ci un obicei format prin fapte repetate, ca dexteritatea unui instrument.
Aristotel respinge atât determinismul biologic, cât și ideea că virtutea ar fi contrară firii: ea este o dispoziție pe care o formăm prin acțiuni. Ca și cum ai învăța să cânți la un instrument, curajul sau dreptatea se cultivă exersându-le zi de zi. De pildă, nu devii cumpătat neavând pofte, ci refuzându-le în mod conștient până când moderația devine un reflex.
Aristotel spune că nu ești curajos pentru că te-ai născut așa. Devii curajos făcând lucruri curajoase, chiar dacă la început ți-e frică. De exemplu, dacă eviți mereu să vorbești în public, nu vei ști niciodată cum e să fii curajos. Practica repetată transformă acțiunile forțate în obiceiuri firești. Așa se construiește caracterul, pas cu pas.
De ce contează Într-o lume care caută soluții rapide, această idee reamintește că transformarea morală necesită efort susținut și răbdare, nu doar intenții bune.