„Dorința este esența însăși a omului.”Baruch Spinoza · Etica · 1677 · Partea a III-a, definițiile afecțiunilor, definiția 1
Nu ai dorințe, ci ești dorința: efortul de a exista făcut conștient.
Spinoza nu tratează dorința ca pe un accesoriu psihologic, ci ca pe esența ființei noastre. A fi om înseamnă a fi un efort orientat spre ceva, spre a persista și a-ți mări puterea. Când spui «sunt cineva care vrea», asta nu e o descriere parțială, ci definiția completă. Cine își înțelege dorințele reale se cunoaște pe sine mai bine decât prin orice inventar de trăsături.
Dacă dorința e esența ta, atunci conflictele tale interioare nu sunt lupte între «tine» și «dorințele tale», ci între dorințe care se contrazic. Nu există un «eu» gol care alege; există mai multe eforturi care trag în direcții diferite. Cine vrea în același timp liniște și recunoaștere trăiește exact această împărțire. De exemplu, amânarea unui proiect important nu e leneșie pură, ci dorința de reușită blocată de frica de eșec, ambele reale. Spinoza sugerează că libertatea începe când vezi clar care efort e al tău cu adevărat. Dar cum îți dai seama care dorință e superficială și care e adâncă?
De ce contează Te îndeamnă să-ți examinezi dorințele ca pe cel mai bun portret al tău, nu ca pe niște defecte de controlat.