„Cine ar vrea să fie fericit, dacă ar fi să trăiască în frică?”Boethius · Mângâierile filozofiei · 524 · Cartea III, proza 5
Fericirea trăită în frică e deja pierdută, chiar dacă n-ai pierdut încă nimic.
Boethius scrie în închisoare, condamnat la moarte, și Filozofia îi arată că puterea și bogăția nu dau fericirea, pentru că vin cu teama de a le pierde. Mecanismul e simplu: frica e prezența permanentă a pierderii, deci o fericire care depinde de ea e deja compromisă. Exemplu: un om bogat care nu doarmește noaptea de frică să nu-și piardă averea e mai sărac, în fericire, decât unul modest dar liniștit.
Frica nu doar însoțește fericirea obținută prin putere sau avere; ea o înlocuiește. Cine stă permanent cu ochii pe ce poate pierde nu mai trăiește ce are, ci doar îl păzește. Bucuria devine supraveghere. De aceea Boethius vede problema ca una interioară, nu una de cantitate: nu prea puține bunuri te fac nefericit, ci felul în care te raportezi la ele. Gândește-te la cineva în vacanță care își verifică telefonul de teamă să nu piardă ceva la serviciu: e fizic în concediu, dar trăiește biroul. Momentul prezent i-a fost furat de grijă. Întrebarea care urmează: dacă orice fericire care poate fi pierdută vine cu frică, mai există vreo fericire care să nu depindă de noroc?
De ce contează Unui om care urcă profesional și simte că anxietatea crește în loc de bucurie îi arată că prețul plătit e prea mare.