„Cine face răul e mai nefericit decât cine îl suferă.”Boethius · Mângâierile filozofiei · 524 · Cartea IV, Proza 4
Cine face răul se mutilă pe sine; cine îl suferă rămâne întreg la suflet.
Boethius scrie din închisoare, așteptând execuția, și întoarce pe dos morala obișnuită: victima pare nefericită, dar e cel puțin intactă la suflet. Făptuitorul, dimpotrivă, se îndepărtează de binele care ne face cu adevărat fericiți; el se mutilă singur, chiar dacă extern pare să câștige. Mecanismul e cel al virtuții ca sănătate interioară: nedreptatea e o boală a characterului. Un șef care își umilește subalternii câștigă supunere, dar își pierde capacitatea de încredere și de respect de sine.
Pasajul merge mai departe: dacă răul e o boală a sufletului, atunci și răspunsul nostru la rău poate fi un tratament sau o recidivă. Răzbunarea nu doar copiază fapta celuilalt; ea îl face pe cel rănit să se rănească singur, de bună voie. Boethius sugerează că a răspunde cu aceeași monedă înseamnă a accepta diagnosticul celuilalt asupra ta. Exemplu simplu: un prieten te trădează vorbind pe la spate. Dacă răspunzi răspândind și tu secrete despre el, nu-l lovești doar pe el; îți schimbi propriul obicei, devii cineva care vorbește pe la spate. Calmul nu e slăbiciune aici, ci igienă: refuzi să te infectezi. Dar cum se poate suferi o nedreptate fără să te simți umilit? Pasajul următor arată de ce victima, în viziunea lui Boethius, rămâne întreagă.
De ce contează Când ai fost nedreptățit și te chinui să răspunzi cu aceeași monedă, ideea te ajută să vezi că răzbunarea te-ar coborî la nivelul celui care te-a rănit. Îi servește și celui care e tentat de o victorie murdară: prețul real nu e extern, ci intern.