„Tot ce e cunoscut este cuprins nu după propria lui natură, ci după natura celui care îl cunoaște.”Boethius · Mângâierile filozofiei · 524 · Cartea V, proza 6
Orice cunoaștere poartă amprenta celui care cunoaște, nu doar a lucrului cunoscut.
Filozofia îi arată lui Boethius că fiecare nivel de cunoaștere își prelucrează obiectul după propriile capacități: simțurile prind materialul, rațiunea prinde abstractul, iar mintea divină prinde totul dintr-o privire. Mecanismul e cel al „receptării după modul receptorului” — ochiul nu vede sunetul, urechea nu aude culoarea. Un același eveniment apare altfel unui martor, unui istoric și unui statistician.
Dacă fiecare cunoscător prelucrează realitatea după propriile capacități, atunci dezacordurile dintre oameni nu înseamnă neapărat că cineva minte sau greșește. Pot însemna pur și simplu că instrumentele lor de cunoaștere sunt diferite. Gândește-te la un accident de circulație: șoferul a simțit frica, polițistul a notat distanțele de frânare, iar medicul a văzut leziuni. Toți spun adevărul, dar fiecare la nivelul lui. Boethius ne invită să întreba, înainte de a judeca o părere: din ce fel de cunoaștere vine ea? Iar asta deschide o întrebare mai grea: ne putem ridica vreodată deasupra propriului nivel de cunoaștere?
De ce contează Fraza explică de ce oameni cu aceleași date ajung la concluzii diferite: instrumentul de cunoaștere contează la fel de mult ca faptele.