„Cine nu a văzut gloria și poza unui soldat care doarme în umbra unui zid, cu fața spre dușman, nu poate înțelege gloria și poza unui om care doarme în fața unei cărți pe care nu o mai poate citi.”Charles Baudelaire · Inima mea dezgolită · 1887 · XII
Cititorul adormit deasupra cărții nu a fugit de luptă: a fost învins de ea, cu fața încă întoarsă spre dușman.
Baudelaire apără lenea și eșecul lecturii cu o comparație eroică. Soldatul adormit nu a renunțat, e pur și simplu copleșit de oboseală în fața unui dușman pe care nu l-a părăsit. La fel, cititorul adormit nu a abandonat cartea, ci s-a luptat cu ea și a pierdut din cauza puterii ei. Gestul are o poză, o atitudine: corpul cedează, dar fața rămâne întoarsă spre obiectul luptei. E o apărare ironizantă a inerției ca formă de onoare.
Baudelaire nu spune doar că adormitul pe carte e iertabil. Spune că are o poză, adică o atitudine aleasă. Corpul cedează, dar tu hotărăști în ce poziție cazi. Fața rămâne spre pagină, nu spatele. E o diferență subtilă: învinul nu fuge de câmpul de luptă. Gândește-te la cineva care adoarme cu telefonul în mână, cu degetul încă pe ecran. Nimeni nu-i găsește gloria acolo, pentru că nu se lupta cu nimic. Iar cartea cere exact opusul: un adversar care merită să-i stai față în față, chiar și învins. Întrebarea care urmează: ce face ca o carte să merite această onoare?
De ce contează Un consolare amuzantă pentru oricine adormește deasupra unei cărți grele: nu ești leneș, ești un combatant învins cu demnitate.