„Căci nu suntem născuți doar pentru noi înșine, ci și pentru țară și pentru prieteni.”Cicero · Despre îndatoriri · -44 · cartea I, paragraful 22
A trăi doar pentru sine înseamnă a folosi doar o parte din capacitatea omenească.
Fraza condensează etica stoică a lui Cicero: omul e prin natură o ființă socială, deci îndatoririle nu sunt opționale. Există o gradație: mai întâi propria viață, apoi familia, prietenii, apoi comunitatea întreagă. A trăi exclusiv pentru sine înseamnă a folosi doar o parte din capacitatea omenească. Un doctor care tratează doar pacienți bogați, deși ar putea ajuta pe oricine, trăiește sub nivelul posibilităților lui.
Cicero vede societatea nu ca un contract, ci ca o extensie a propriei noastre ființe. Prietenul și cetatea nu sunt decorațiuni exterioare, ci părți din cine suntem. De aceea îndatoririle nu se negociază: le ignorăm și ne micșorăm singuri. Gândește-te la un vecin care îngrijește grădina comună a scării, deși nimeni nu-l obligă. Blocul arată altfel, dar mai important, el se simte acasă acolo. Întrebarea care urmează: cum alegem, în practică, între îndatoriri care se ciocnesc?
De ce contează Fraza e un antidot la individualismul care reduce viața la realizare personală: ne amintește că identitatea noastră include obligații față de alții.