„Un copil ale cărui semnale sunt primite prompt și adecvat devine un copil care plânge mai puțin, nu mai mult.”Mary Ainsworth și colaboratorii · Patterns of Attachment · 1978 · Redare a constatării centrale din studiile din Baltimore ale lui Mary Ainsworth, publicate în «Patterns of Attachment» (1978) — parafrază, nu citat colaționat
Nu cantitatea de timp prezice tiparul, ci acuratețea cu care e citit semnalul.
Procedura se numește situația străină și durează douăzeci de minute: un copil de un an, o cameră cu jucării, câteva plecări și întoarceri ale părintelui și ale unei persoane necunoscute. Ce se cotează nu e cât de tare plânge copilul la plecare, ci ce face la întoarcere. Din asta au ieșit trei tipare, plus unul adăugat mai târziu de Main și Solomon. Sigur: se supără, apoi se lasă liniștit și se întoarce la joacă. Evitant: pare calm, dar măsurătorile fiziologice arată stres — a învățat că semnalul nu aduce răspuns, deci nu-l mai trimite. Ambivalent: greu de liniștit, se agață și respinge în același timp — a învățat că răspunsul vine imprevizibil, deci semnalul trebuie ținut pornit tot timpul. Dezorganizat: comportamente contradictorii, apropiere și îngheț în aceeași secundă — tiparul asociat cu situația în care sursa de siguranță e și sursa de frică. Predictorul găsit în observațiile de acasă, nu în laborator, a fost sensibilitatea maternă: cât de repede și cât de potrivit e citit semnalul.
Ideea despre sensibilitate nu se oprește la copii. Un adult citește la fel de mult semnale: un ton de voce, o pauză într-un mesaj, o privire ocolitoare. Aici se vede aceeași diferență: partenerul care e mereu acasă, dar răspunde la povestea greșită, lasă cealaltă persoană cu senzația de a nu fi văzut. Un prieten obosit care simte exact când să întreabă „ce s-a întâmplat de fapt?” face mai mult decât o seară întreagă de vorbe goale. Acuratețea citirii înlocuiește cantitatea prezenței, la orice vârstă. Și asta ridică o întrebare: dacă sensibilitatea e o abilitate de citire, poate fi ea antrenată la adult, sau rămâne fixată din primii ani?
De ce contează Pentru că mută ținta de la performanță la acuratețe: un părinte obosit care citește corect semnalul de cele mai multe ori bate un părinte permanent prezent care îl citește greșit, iar asta e o veste bună pentru oricine muncește.