„Omul nu poate trăi numai cu lapte. Dragostea este o emoție care nu trebuie hrănită cu biberonul.”Harry Harlow · The Nature of Love · 1958 · Harry Harlow, discursul prezidențial «The Nature of Love», American Psychologist, 1958 — redare din memorie a unei fraze citate frecvent, necolaționată
Puiul mânca de la sârmă și se întorcea să stea agățat de pluș.
Experimentele lui Harlow sunt și un reper științific, și o problemă etică pe care merită s-o numim direct: puii au fost separați de mame și crescuți cu surogate, iar unii au dezvoltat tulburări severe și permanente. Astăzi protocolul nu ar fi aprobat. Rezultatul a fost însă decisiv împotriva tezei behavioriste. Puiul se hrănea de la mama de sârmă, pentru că acolo era biberonul, și apoi se întorcea să stea agățat de cea de pluș ore în șir. Când în cușcă era introdus ceva înspăimântător, alerga la pluș, nu la hrană, iar de acolo, din brațele ei, începea să exploreze. Harlow a numit-o bază de siguranță, cu aceeași observație pe care Bowlby o făcuse teoretic. Al doilea rezultat, mai puțin citat, e că nici pluşul nu era de ajuns: puii crescuți fără tovarăși de joacă au rămas incapabili să se împerecheze sau să-și crească propriii pui. Contactul cald era necesar, dar nu suficient — mai trebuia reciprocitate, adică cineva care răspunde.
Pasajul 1. Ideea duce mai departe: contactul care liniștește nu e un lux, ci motorul curajului. Puiul nu rămânea agățat de pluș pentru că era fricos, ci pentru că de acolo putea pleca. Siguranța nu înlocuiește explorarea; o alimentează. Gândește-te la un copil la locul de joacă: cel care știe că poate verifica rapid privirea mamei se îndepărtează mai mult. Cel care nu poate, fie stă lipit, fie fuge orbeste. Deci întrebarea practică nu e cât de multă hrană dăm, ci unde se întoarce copilul când i se pare că lumea e prea mare. Și ce se întâmplă când nu are unde?
Pasajul 2. Dar contactul singur nu a fost de ajuns. Puii crescuți doar cu surogate, fără tovarăși, au devenit adulți stricați: incapabili să se împerecheze și să-și crească pui. Pluşul liniștea, dar nu răspundea. Aici apare ceva nou: legătura nu e o linie de la adult la copil, ci un cerc. Cineva trebuie să răspundă, iar copilul învață din răspuns cum arată reciprocitatea. Un copil poate fi ținut în brațe zilnic și totuși să iasă rămas în urmă, dacă nimeni nu-i citește semnalele. Gândește-te la un părinte care hrănește și îmbracă copilul impecabil, dar cu ochii pe telefon: nevoile materiale sunt acoperite, cercul e rupt. Deci întrebarea devine: ce înseamnă, concret, ca îngrijirea să răspundă, nu doar să furnizeze?
De ce contează Pentru că separă două lucruri pe care limba comună le amestecă: a îngriji un copil, adică a-i acoperi nevoile materiale, și a-l ține, adică a-i oferi contact care liniștește. Primul fără al doilea nu produce un copil bine.