„Copiii lăudați pentru inteligență au ales, la pasul următor, sarcina ușoară. Cei lăudați pentru efort au ales-o pe cea grea. Aceeași laudă, două cuvinte diferite, două traiectorii diferite.”Claudia Mueller și Carol Dweck · Praise for Intelligence Can Undermine Children's Motivation and Performance · 1998 · Mueller, Dweck, «Journal of Personality and Social Psychology», vol. 75, nr. 1, 1998 — redare a rezultatului central al experimentelor, necolaționată pe articol
Laudă ce a făcut, nu ce este, și niciodată cu «dar» după.
Cele patru reguli, cu capcanele lor. Unu, imediată: întărirea care vine a doua zi nu mai leagă nimic de nimic; se spune în momentul în care se întâmplă comportamentul. Doi, descriptivă, nu evaluativă: «ai reluat problema de trei ori și ai schimbat metoda» spune ce să repete; «ești deștept» nu spune nimic ce poate fi repetat. Trei, pe ce controlează: efort, strategie, perseverență, alegere — niciodată pe inteligență, talent sau frumusețe. Experimentul lui Mueller și Dweck arată de ce: lăudat pe însușire, copilul protejează însușirea și evită sarcina grea unde ar putea-o pierde. Patru, raport de cel puțin cinci la unu între ce observi bine și ce corectezi — nu ca politețe, ci fiindcă atenția e resursa care întărește, iar dacă singurul mod de a o obține e greșeala, se va obține așa. Capcana recompensei, numită supra-justificare: dacă plătești un copil pentru ceva ce făcea din plăcere — citit, desenat — plăcerea scade și rămâne prețul; recompensa se folosește pentru a porni un obicei neplăcut, se face imprevizibilă și apoi dispare. Ce funcționează fără bani: atenția ta, povestitul faptei în fața altcuiva din familie, timp ales de el, responsabilitate în plus. Și o regulă de tăcere: nu strica o laudă cu «dar».
De ce contează Pentru că majoritatea părinților folosesc întărirea pozitivă exact pe dos — laudă rară, generală, pe însușiri, plus bani pentru note — și obțin un copil care evită ce e greu ca să nu piardă eticheta primită.