„Libertatea trebuie limitată pentru a fi păstrată.”Edmund Burke · Reflecții asupra Revoluției din Franța · 1790 · paragraful 152
Fără limite, libertatea devine prada celor puternici; regulile comune sunt singurul gard al ei.
Burke scrie după izbucnirea Revoluției Franceze și vede în libertatea totală o rețetă de autocanibalizare. Dacă fiecare face ce vrea, cel mai puternic îl supune pe cel mai slab, iar libertatea devine privilegiul puținăriați. Limitele comune, legile și moravurile, sunt ceea ce garantează că toți o au. Un exemplu: regulile de circulație par o restricție, dar tocmai ele fac posibilă deplasarea liberă și sigură a tuturor.
Burke adaugă ceva subtil: nu orice regulă protejează libertatea, ci doar regulile care au crescut lent din experiența unei comunități. Regulile impuse peste noapte, dintr-o teorie abstractă, se pot dovedi la fel de apăsătoare ca tirania pe care pretind că o înlătură. El contrapune drepturile scrise pe hârtie libertăților trăite, moștenite și testate de generații. Gândește-te la regulile unui bloc în care locuiesc de zeci de ani oameni diferiți: ele funcționează pentru că s-au ajustat de-a lungul timpului la conflicte reale. O listă nouă, dictată dintr-o singură viziune, ignoră tocmai aceste mici lecții. Întrebarea care urmează e atunci: cine decide când o regulă e cadru protectiv și când e constrângere deghizată?
De ce contează Fraza e un antidot la dezbaterile în care orice regulă e numită tiranie: ajută la înțelegerea faptului că libertatea cere un cadru comun ca să existe deloc.