„Vă spun: noi l-am ucis pe el — eu și voi. Cu toții suntem ucigașii lui.”Friedrich Nietzsche · Știința voioasă · 1882 · Știința voioasă, aforismul 125
Nimeni nu l-a ucis singur pe Dumnezeu, dar toți am contribuit prin felul nostru modern de a gândi.
Nietzsche refuză consolare: moartea lui Dumnezeu nu e o nenorocire care ni s-a întâmplat, ci o faptă a noastră, a întregii culturi care a ales știința, critica și explicația naturală în locul credinței. Mecanismul e colectivitatea vinii: nimeni nu l-a ucis singur, dar toți au contribuit, prin modul de gândire modern. Un om care trăiește fără religie fără să-și fi pus vreodată problema face parte din același act, deși nu a tras el pârghia.
Nietzsche nu se oprește la ucidere. El observă că cel ucis lasă în urmă o umbră lungă: obiceiurile, moravurile și simțul moralului rămân în picioare mult după ce credința a dispărut. Un om poate fi convins că nu mai crede în nimic deasupra lui și totuși să judece binele și răul exact ca bunicul lui credincios. Gândește-te la cineva care nu intră la biserică, dar se simte vinovat când se odihnește duminica. Uciderea e fapta noastră; umbră rămâne întrebarea: ce facem cu obiceiurile care au supraviețuit ucigașului?
De ce contează Obliga oricine trăiește post-creștin să-și asume că libertatea lui are un autor: el și cultura lui.