„[…] politicile monetare independente sunt posibile dacă și numai dacă contul de capital este gestionat, direct sau indirect prin politici macroprudențiale.”Hélène Rey · Dilemma not Trilemma: The Global Financial Cycle and Monetary Policy Independence · 2013 · Hélène Rey, «Dilemma not Trilemma: The Global Financial Cycle and Monetary Policy Independence», Kansas City Fed, simpozionul Jackson Hole, august 2013; NBER w21162 (traducerea noastră)
Moneda în care lumea își ține rezervele și își ia datoriile transmite și politica monetară a emitentului, nu doar încrederea în ea.
La conferința de la Bretton Woods (iulie 1944) lumea a ales un dolar convertibil în aur la 35 de dolari uncia, iar celelalte monede s-au legat de dolar. Robert Triffin a arătat în «Gold and the Dollar Crisis» (1960) contradicția sistemului: ca să aprovizioneze lumea cu rezerve, SUA trebuiau să aibă deficite externe, dar deficitele sporeau datoria în dolari față de stocul de aur și slăbeau încrederea în convertibilitate. Valéry Giscard d’Estaing, pe când era ministru de finanțe al Franței, în anii ’60, a numit avantajul american „privilegiu exorbitant”: Washingtonul se împrumuta în moneda proprie. Dilema s-a rezolvat prin ruptură: la 15 august 1971, președintele Nixon a suspendat convertibilitatea dolarului în aur, iar cursurile fixe au cedat, în anii următori, locul celor flotante. Dolarul a rămas totuși moneda dominantă. Potrivit FMI (COFER), la sfârșitul lui 2024 dolarul reprezenta 57,8% din rezervele alocate, iar renminbiul 2,18%. Hélène Rey a susținut în 2013, la Jackson Hole, că un ciclu financiar global, legat de politica monetară americană și de apetitul pentru risc, mișcă fluxurile de capital oricare ar fi regimul de curs: autonomia monetară cere un cont de capital gestionat. Limitele: ponderea din COFER se mișcă și prin cursuri, nu doar prin decizii; în ultimul trimestru din 2024 creșterea ei s-a datorat, după FMI, deprecierii celorlalte monede față de dolar. Alții susțin că regimul de curs tot protejează parțial. Pentru prognozator, ponderea în rezerve e o variabilă lentă, cu efecte de evaluare; ea nu spune nimic despre facturare, plăți sau datorie, unde dolarul poate avea alt drum.
Exemplu aplicat: o rezervă care „crește” în dolari fără nicio cumpărare. Observația FMI din ultimul trimestru al lui 2024 se poate reface cu un calcul simplu. O bancă centrală fictivă ține rezerve de 100, exprimate în dolari: 60 în dolari și 40 în euro. Ponderea dolarului e 60 / 100 = 60%.
Înainte: dolari 60 + euro 40 = 100 dolar: 60,0%
Euro scade cu 5% față de dolar:
dolari 60 + euro 40 × 0,95 = 98 dolar: 60 / 98 = 61,2%
Pentru a reveni la 60 / 40:
țintă dolari 0,60 × 98 = 58,8; euro 0,40 × 98 = 39,2
vinde 1,2 dolari, cumpără 1,2 în euro (38 + 1,2 = 39,2)Ponderea dolarului a crescut cu 1,2 puncte procentuale fără ca banca să fi cumpărat un dolar: tot efectul vine din curs. Rapoartele COFER ale FMI spun același lucru la scară mare: ponderea dolarului din rezervele alocate a urcat de la circa 57,3% în trimestrul 3 din 2024 la 57,80% în trimestrul 4, iar FMI a atribuit mișcarea deprecierii celorlalte monede față de dolar, nu unor decizii noi ale băncilor centrale. Cifra a fost revizuită ulterior la 57,79%.
Lecția: o schimbare de 0,5 puncte în ponderea unei monede nu trebuie citită ca un vot al băncilor centrale. Trebuie separat efectul de curs de efectul de portofoliu, adică de ce au cumpărat sau vândut efectiv băncile. FMI publică și valorile la cursuri constante, iar o întrebare despre „diversificare” se rezolvă mai curat pe acestea decât pe pondere.
Pentru prognozator: nu există o rată de bază bună pentru „schimbarea monedei de rezervă”, fiindcă episoadele sunt prea puține (lira sterlină, dolarul) și lente; spune-o deschis și rămâi la variabile lente, măsurabile trimestrial. O clasă de referință posibilă: variația anuală a ponderii dolarului din COFER în ultimii 25 de ani, calculată de tine din seria FMI.
Indicatori de urmărit: ponderea monedelor în rezervele alocate, COFER (FMI, trimestrial, cu decalaj de aproximativ trei luni); deținerile străine de titluri americane, raportul TIC al Trezoreriei SUA (lunar); ponderea monedelor în plățile internaționale, indicatorul lunar al rețelei SWIFT pentru renminbi; nivelul dobânzii de politică a Fed și al indicelui de volatilitate VIX, ca măsuri ale ciclului financiar global.
Capcana tipică: să confunzi rezervele cu facturarea, plățile și datoria. Ponderea dolarului poate scădea în rezerve și crește în datoria transfrontalieră. A doua capcană: efectul de evaluare descris mai sus; o întrebare despre „ponderea la sfârșitul anului” se mișcă de la sine odată cu cursul euro. Specifică dacă folosești ponderile la cursuri curente sau constante.
Întrebare-exemplu scorabilă: «Va fi ponderea dolarului în rezervele alocate de schimb valutar, conform datelor COFER publicate de FMI pentru trimestrul 4 din 2026, sub 56,00%? Rezolvare: valoarea din prima publicare a datelor pentru acel trimestru (în jur de martie 2027); revizuirile ulterioare nu contează.» Întrebarea e ilustrativă și nu primește probabilitate aici; pornește de la seria istorică și de la ce știi despre cursul euro/dolar.
De ce contează La sfârșitul lui 2024 dolarul încă deținea 57,8% din rezervele alocate ale băncilor centrale (FMI, COFER), așa că politica Fed ajunge în orice economie deschisă.