„Lumea nu este făcută pentru noi, iar lucrurile nu se petrec după dorințele noastre.”Giacomo Leopardi · Zibaldone · 1832 · p. 417
Suferința nu vine din pierdere, ci din așteptarea că lumea ar trebui să țină cont de noi.
Leopardi vede natura ca un mecanism indiferent, care produce viața și moartea fără vreun plan gândit pentru comfortul uman. Durerea noastră vine dintr-o eroare de perspectivă: creierul uman se simte centrul lumii și interpretează fiecare obstacol ca pe o nedreptate personală. Un om care își pierde slujba poate trăi pierderea ca pe o insultă a sorții; cel care înțelege indiferența lumii suferă la fel, dar nu adaugă deasupra resentimentul de a fi fost trădat.
Leopardi duce observația mai departe: dacă lumea nu ne datorează nimic, atunci fiecare așteptare ascunsă e un contract pe care doar noi l-am semnat. Când plouă în ziua excursiei, nu natura încalcă o promisiune, ci noi am presupus una. El sugerează ceva activ, nu resemnare: să-ți examinezi dorințele înainte de a le trăi ca pe niște drepturi. Asta nu înseamnă să vrei mai puțin, ci să știi ce din dorința ta e în puterea ta și ce nu. Cine-și face planul de carieră ținând cont că piețele se schimbă fără să-l întrebe nu devine pesimist, ci doar mai greu de surprins. Rămâne însă o întrebare: dacă suferința vine din așteptare, cum rămâne cu speranța, pe care Leopardi o vede altfel decât am crede?
De ce contează Ajută pe oricine trece printr-o pierdere sau un eșec să nu transforme ghinionul în acuzație împotriva lumii, ceea ce consumă energie care ar putea fi folosită pentru a reacționa.