Universul impune o limită fundamentală între precizia poziției și a vitezei unei particule
Încearcă să fotografiezi o minge care sare foarte repede, într-o cameră întunecată. Blițul îți arată unde e mingea, dar o și lovește ușor, schimbându-i viteza. Cu particulele mici e la fel, doar că limita nu vine de la aparatul tău, ci din felul cum e construită natura.
Heisenberg a arătat că această limită nu e o problemă de tehnologie, ci o proprietate fundamentală a realității. Când încerci să măsori poziția unui electron, interacțiunea îi modifică impulsul. E ca și cum ai încerca să afli exact unde e o muscă pe perete dând cu un ciocan în ea. Cu cât știi mai precis unde a fost, cu atât știi mai puțin în ce direcție a zburat. Această incertitudine nu poate fi eliminată prin instrumente mai bune. Ea face ca lumea cuantică să fie fundamental diferită de cea macroscopică. De aceea, un computer cuantic nu poate fi construit ca unul clasic.
De ce contează Principiul explică de ce computerele cuantice sunt atât de greu de construit și de controlat.