„Nota „F” nu înseamnă neapărat că sursa nu e de încredere, ci că nu are un istoric de raportări și, prin urmare, nu există nicio bază pentru a face o evaluare.”Headquarters, Department of the Army (SUA) · FM 2-22.3 Human Intelligence Collector Operations · 2006 · FM 2-22.3 «Human Intelligence Collector Operations» (6 septembrie 2006), anexa B «Source and Information Reliability Matrix», paragraful B-1
Reputația sursei nu confirmă informația, iar lipsa de istoric nu o infirmă.
Fiecare raport primește două note, nu una. Litera, de la A la F, spune cât de fiabilă e sursa, judecată după ce a raportat înainte: A „reliable”, B „usually reliable”, C „fairly reliable”, D „not usually reliable”, E „unreliable” și F „cannot be judged”, pentru o sursă fără istoric. Cifra, de la 1 la 6, spune cât de credibilă e informația din acest raport anume: 1 „confirmed” de alte surse independente, 2 „probably true”, 3 „possibly true”, 4 „doubtfully true”, 5 „improbable” și 6 „cannot be judged”. Grila e cunoscută drept „codul Amiralității”, după originea ei britanică, iar aceeași logică a două note separate apare și în doctrina de intelligence a NATO. Aplicarea: notezi sursa din ce a livrat până acum, apoi informația din ce spune acum — logica internă, coroborarea, consistența cu restul. Notele se țin separat pentru că se pot despărți: o sursă B poate trimite un raport 5, iar o sursă nouă, F, poate aduce ceva deja confirmat. Metoda merită oriunde intră multe surse eterogene, inclusiv surse deschise. Capcanele: să citești F drept „mincinos” — manualul spune explicit că înseamnă doar lipsă de istoric — și să lași reputația sursei să contamineze nota informației.
Pasul următor e ce faci cu notele în timp. Evaluarea nu e o etichetă, ci o promisiune verificabilă: dacă o sursă B trimite repetat rapoarte care se dovedesc corecte, istoricul ei se mută spre A, iar dacă greșește, coboară. Notele devin astfel un registru care se auto-corectează. Exemplu de zi cu zi: un coleg care ți-a dat întotdeauna informații bune spune azi ceva ce nu se potrivește cu restul. Îl notezi B, dar informația o notezi 4. Dacă se confirmă, urci ambele note; dacă nu, cobori istoricul. Întrebarea deschisă e cât de repede ar trebui să se miște aceste note — prea lent și sursa proaspăt bună rămâne subapreciată, prea repede și o singură întâmplare rescrie tot.
Grila devine utilă abia când mulți oameni o folosesc la fel. Notele funcționează ca o limbă comună: colegul tău citește „B3” și înțelege exact ce ai vrut să spui, fără explicații. Fără o grilă împărtășită, fiecare evaluator își inventează propria scală, iar rapoartele nu se pot aduna. Exemplu de zi cu zi: într-un grup de vecini care semnalează probleme primăriei, dacă fiecare descrie sursa cum îi place lui, nimeni nu mai știe cine e credibil. Dacă toți folosesc aceleași litere și cifre, poți compara semnalele între ele și vedea tipare. Grila transformă judecăți personale în ceva comparabil și cumulabil. Pasul următor e ce faci când două note bune se contrazic între ele.
De ce contează O singură notă amestecă două întrebări diferite și ascunde exact cazul periculos: sursa bună care, de data asta, greșește.