„A avea mai multe surse despre o problemă nu înlocuiește a avea informație bună, care a fost examinată temeinic.”US Government · A Tradecraft Primer: Structured Analytic Techniques for Improving Intelligence Analysis · 2009 · «A Tradecraft Primer: Structured Analytic Techniques for Improving Intelligence Analysis» (Guvernul SUA, martie 2009), secțiunea «Quality of Information Check», rubrica «When to Use», p. 10
Cinci ecouri ale aceleiași surse nu sunt cinci confirmări, ci una singură.
Controlul calității informației (Quality of Information Check) evaluează cât de completă și de solidă e baza de surse pe care stă o judecată. Primerul din 2009 îl descrie ca pe un proces continuu, nu ca pe un pas unic: altfel judecăți importante rămân ancorate în informație slabă, iar rezervele formulate cândva sunt uitate. Pașii: ții un inventar al surselor, pe tip și dată, cu punctele lor tari și slabe; identifici sursele cele mai critice sau mai convingătoare; verifici dacă raportările critice au coroborare suficientă și solidă; reexaminezi informația respinsă înainte, în lumina faptelor noi; marchezi raportările retrase și revezi analizele construite pe ele. Rezultatul e o imagine onestă a ce știm și ce nu știm, care hrănește direct nivelul de încredere. Metoda merită înaintea oricărei evaluări majore și ori de câte ori o linie analitică durează de luni de zile. Tot aici se pot prinde strategiile de înșelare ale unui adversar. Capcana principală e numărătoarea: cinci articole care repetă aceeași sursă nu sunt cinci confirmări, ci una singură, copiată. În produsul final, ICD 203 cere descrierea calității surselor, iar rezumatele bazei de surse sunt „puternic încurajate”.
Cardul spune cum se face verificarea. Pasul următor e când s-o faci: nu la final, ci devreme, când mai poți schimba ceva. Dacă aștepți până la evaluarea majoră, o sursă slabă a devenit deja fundația a zece concluzii. Exemplu obișnuit: înainte de a cumpăra o mașină second-hand, verifici istoricul service-ului, nu după ce ai semnat. Verificarea timpurie transformă controlul dintr-o formalitate într-o decizie despre direcția analizei. Rămâne însă o întrebare: cine ar trebui să facă această verificare — autorul judecății sau cineva din afară?
Cine ar trebui să facă verificarea? Autorul cunoaște sursele cel mai bine, dar tocmai de asta are un interes ascuns: a construit judecata pe ele. Primerul insistă ca verificarea să fie continuă, iar o continuare sinceră e greu de făcut de cineva care își apără propria lucrare. Un ochi din afară vede ce autorul a normalizat deja. Exemplu: un scriitor își recitește propriul text și îi trece cu vederea greșelile, pe când un alt cititor le prinde din prima. În practică, soluția e un amestec: autorul ține inventarul surselor, dar cineva independent testează sursele critice. Asta ridică o nouă întrebare: ce anume caută de fapt acest verificator când se uită sub o judecată?
De ce contează O judecată veche de un an poate sta pe o sursă retrasă de luni de zile, iar nimeni nu observă dacă nu se uită periodic sub ea.