„Ordinea socială este un drept sacru care servește drept temelie altor drepturi.”Jean-Jacques Rousseau · Contractul social · 1762 · Cartea I, capitolul 1
Ordinea socială e legitimă doar când se sprijină pe acordul liber al oamenilor, nu pe forță.
Rousseau începe cartea cu o provocare: dacă ordinea socială e doar forță sau obicei, atunci drepturile noastre sunt fragile. El vrea să arate că ea poate fi legitimă, adică întemeiată pe acordul liber al oamenilor, nu pe violență. Cuvântul sacru nu e religios aici, ci marchează ceva ce nu se poate sacrifica. Exemplu: proprietatea, votul sau siguranța nu există decât acolo unde oamenii au acceptat împreună un cadru comun.
Rousseau face o distincție ascuțită: puterea poate obliga trupul, dar nu poate crea obligația. Un hoț care îți cere portofelul sub amenințare nu devine, prin faptul acesta, cineva cu dreptul să-l ceară. Dacă forța ar fi drept, ar trebui să-i ascultăm pe toți cei mai puternici, iar asta ar face ideea de drept inutilă. Deci legitimitatea vine din altă parte: din acordul liber. Dar acordul dat o dată nu e suficient pentru totdeauna. Ca și la un contract de închiriat, care trebuie reînnoit pe măsură ce condițiile se schimbă, pactul social rămâne legitim doar cât timp oamenii pot, în continuare, să-l consimtă liber. Întrebarea care urmează: ce anume cedăm de fapt în acest acord, și ce nu putem ceda niciodată?
De ce contează Ajută la înțelesul de ce drepturile noastre depind de un pact comun pe care e datoria noastră să-l păstrăm legitim.