„Carisma este calitatea atribuită unei persoane de a fi considerată ca având puteri supranaturale, supraumane sau cel puțin excepționale.”Max Weber · Politica, o vocație · 1919 · Politica, o vocație, paragraful despre dominația carismatică
Carisma nu stă în persoană, ci în ochii adepților care o recunosc.
Weber mută carisma din psihologia individului în sociologie: ceea ce contează nu e dacă puterea există cu adevărat, ci dacă adepții o atribuie persoanei. Mecanismul e credința colectivă, care se autointenținează atâta vreme cât liderul livrează victorii și confirmări; când creditul se rupe, carisma dispare. Un profet, un general victorios sau un fondator de sectă funcționează identic: sunt «recunoscuți» ca excepționali. Aceasta explică de ce carisma e fragilă și de ce poate aparține și impostorilor convingători.
Pasul nou pe care îl aduce Weber e următorul: carisma nu se moștenește și nu se învață prin reguli. Ea trăiește doar în relația dintre lider și adepți, ca un contract tacit. Adepții dau loialitate, liderul dă rezultate care par extraordinare. Gândește-te la un antreprenor la care toată lumea crede până la prima mare eșec public. Când promisiunea nu mai e livrată, ce părea dar personal se dovedește acord social. De aici apare o întrebare practică: ce se întâmplă cu mișcarea când persoana dispare?
De ce contează Ferestește cititorul modern de fascinația liderilor carismatici, de la guru la politicieni: întreabă-te cine atribuie puterea și de ce.