„Omul nu ar fi atins posibilul dacă, din când în când, nu ar fi întins mâna spre imposibil.”Max Weber · Politica, o vocație · 1919 · Politica, o vocație, paragraful despre etica convingerii
Granița posibilului se mută doar când cineva țintește dincolo de ea, chiar dacă eșuează.
Weber explică un paradox al inovației: ceea ce pare imposibil la început devine normal mai târziu, tocmai pentru că cineva a insistat asupra lui. Mecanismul e că limitele percepute sunt adesea convenții, nu legi fizice; încercarea eșuată mută totuși frontiera și dezvăluie ce e cu adevărat fezabil. Zborul cu aparate mai grele decât aerul părea absurd până când frații Wright au încercat; dreptul la vot universal părea utopic până când a devenit standard.
Weber adaugă un detaliu ușor de trecut cu vederea: cei care întind mâna spre imposibil plătesc ei prețul încercării. Societatea culege roadele, dar riscă doar ei. De aceea o comunitate care râde de orice eșec ajunge să nu mai aibă pionieri. Gândește-te la un coleg care propune în ședință o procedură nouă și e oprit cu „așa se face de mereu”. Dacă riscă și greșește, toți află unde e limita reală. Dacă nu riscă deloc, limita rămâne invizibilă. Întrebarea care urmează: ce fel de mediu face astfel de încercări posibile?
De ce contează Încurajează pe oricine are un proiect care pare prea mare: eșecul spre imposibil e adesea calea către un posibil nou.