„Când văd un copil care urmează să cadă într-o fântână, simt o frică și o compasiune pentru el.”Mencius · Mencius · -300 · Cartea 2, Partea A, paragraful 6
Milă spontană, fără calcul, dovedește că binevoința e înnăscută, nu învățată.
Mencius folosește imaginea pentru un experiment gândit: nimeni nu trece pe lângă un copil pe punctul de a cădea într-o fântână din dorință de recompensă sau de reputație. Frica și mila apar înainte de orice calcul, deci nu sunt produsul interesului sau al normelor învățate. De aici trage concluzia că inima compasivă e un germen înnăscut, la fel ca membrele noastre, care trebuie doar cultivat. Un trecător care se aruncă să prindă un copil pe trotuar nu se întreabă întâi cine va afla de fapta lui.
Un pas în plus: reacția spontană nu e doar dovadă, ci și instrument de autocunoaștere. Mencius sugerează că putem citi în aceste clipe nerăbdătoare de gândire cine suntem cu adevărat. Dacă în momentul în care un vecin alunecă pe gheață simți instinctiv dorința de a-l sprijini, acea clipă e mai revelatoare decât orice declarație despre tine. Cinismul se hrănește din fapte reflectate, nu din reflexe. De aceea, merită să observăm ce simțim înainte să calculăm. Dar ce se întâmplă cu acest germen atunci când îl ignorăm zilnic?
De ce contează Ideea ajută pe oricine se îndoiește de oportunitatea bunătății: gestul de ajutor nu are nevoie de justificare exterioară, ci doar de spațiu să se manifeste. E un argument contra cinismului care vede interes peste tot.