„Cine practică benevolența este ca un arcaș: el se așază corect înainte de a trage, și dacă nu lovește, nu dă vina pe cei care l-au învins.”Mencius · Mencius · -300 · cartea 2, paragraful 7
Ca arcașul: te așezi corect înainte de a trage, iar dacă ratezi, cauți cauza în tine, nu în ceilalți.
Mencius compară virtutea cu tirul cu arcul pentru că ambele cer o poziție corectă înainte de acțiune. Arcașul care ratează nu învinuiește pe cel mai bun decât el, ci își verifică postura, respirația, atenția. Mechanismul e acela al responsabilității reciproce: morala nu e o competiție, iar eșecul tău nu se datorează meritului altuia. Un manager care pierde un proiect și caută un vinovat în echipă, în loc să-și examineze propriile decizii, încalcă exact acest principiu.
Există o diferență subtilă între a-ți asuma eșecul și a te învinovăți excesiv. Arcașul lui Mencius nu se pedepsește când ratează. El doar revine la poziția de start, calm, și corectează ce depinde de el. Asta înseamnă responsabilitate fără dramă: eșecul devine informație, nu sentință. Gândește-te la cineva care ratează un examen și, în loc să spună «sunt prost» sau «profesorul e nedrept», își notează unde s-a pregătit superficial. Data viitoare pregătirea arată altfel. Întrebarea firească e ce anume depinde, de fapt, de noi în această corecție.
De ce contează Astăzi, când tendința e să găsim vinovați în afară de noi, imaginea arcașului oferă un model de maturitate: mai întâi te așezi corect cu tine, apoi acționezi, apoi îți asumi rezultatul.