„Cel mai sigur semn al înțelepciunii este veselia neîntreruptă.”Michel de Montaigne · Eseuri · 1580 · I, 14
Înțelepciunea adevărată se recunoaște prin bucuria constantă, nu prin gravitate sau melancolie.
Montaigne respinge imaginea înțeleptului posomorât. Pentru el, cine a înțeles viața nu se mai lasă tulburat de fleacuri și trăiește într-o stare de seninătate. Veselia nu înseamnă superficialitate, ci semnul unei minți care a acceptat limitele și absurditățile existenței. De pildă, un om care râde de propriile greșeli, în loc să se încrunte, dă dovadă de înțelepciune.
Montaigne observa că oamenii confundă adesea seriozitatea cu profunzimea. Un prieten care se încruntă când discută despre moarte nu e mai înțelept decât unul care glumește pe același subiect. Dimpotrivă, capacitatea de a râde de absurditățile vieții arată o minte liberă de frici inutile. Când greșești o rețetă și râzi în loc să te superi, nu ești superficial — ești exact acolo unde te vrea Montaigne. Veselia e dovada că ai digerat lecția fără să rămâi cu nodul în gât.
De ce contează Ne amintește că fericirea nu este dușmanul gândirii profunde, ci tovarășul ei. Într-o cultură a stresului, e un îndemn la a găsi bucurie în cunoaștere.