„Nu am făcut niciodată nimic fără să mă gândesc la mine; și nu fac nimic altceva decât să mă gândesc la mine.”Michel de Montaigne · Eseuri · 1580 · III, 13
Studiul de sine nu e egoism, ci calea cea mai scurtă spre cunoașterea universală.
Montaigne mărturisește, cu o sinceritate dezarmantă, că eul e centrul său permanent de interes. Nu e vanitate, ci metodă: fiindcă fiecare om poartă condiția umană întreagă, studiul de sine e calea cea mai scurtă spre cunoașterea universală. Mecanismul e observația participativă: ce trăiesc eu e material pentru ce e omul. Când îți notezi reacția de invidie la succesul unui prieten, examinezi ceva mai mult decât tine: examinezi specia.
Montaigne nu-și examinează doar gândurile mari, ci și gesturile mărunte. Cum mestecă, cum doarme, cum se supără. Pentru el, detaliile banale sunt cele mai sincere dovezi despre om. Un gând înalt poate minte, dar o obiceiune zilnică nu prea poate. De aceea își scrie și slăbiciunile, nu doar virtuțile. Gândește-te la felul în care amâni un telefon neplăcut: acolo, în amânare, vezi ceva adevărat despre tine. Iar despre tine înseamnă, de fapt, despre oricine. Dar dacă te uiți la tine așa de atent, cum rămâi totuși tu, și nu un specimen rece din laborator?
De ce contează Dă legitimitate scrisului introspectiv: a te observa nu e egoism, ci o formă de cunoaștere generală.