„Nu descriu ființa, ci trecerea.”Michel de Montaigne · Eseuri · 1580 · III, 2
Nu am o esență fixă de descris, ci doar o trecere de documentat: fiind altfel azi decât ieri nu e ipocrizie, e normal.
Eseurile sale sunt un jurnal al gândirii în mișcare, nu un portret definitiv. Montaigne crede că omul nu are o identitate stabilă de descris: opinii, dispoziții și trupuri se schimbă mereu, deci orice afirmație categorică despre sine devine rapid falsă. De aceea scrie cu corecturi, contrazicându-se des, și acceptă versiuni contradictorii ale acelorași trăsături. Când notează că e zgârcit într-o situație și generos în alta, nu se scuză, ci documentează variația ca fiind însăși subiectul cărții.
Montaigne duce onestitatea cu un pas mai departe: a te contrazice nu e un defect, ci o metodă. Dacă te-ai schimbat, a susține vechea părere ar fi minciuna. Gândește-te la un prieten căruia i-ai spus cândva că a decis bine, iar acum, văzând cum s-a terminat, crezi invers. Poți spune ambele lucruri fără să pari nesincer, pentru că ambele au fost adevărate în momentul lor. Montaigne scrie exact așa: lasă versiunile succesive una lângă alta, fără să le împace. Cartea lui nu rezolvă contradicțiile, le expune. Dar dacă identitatea e mișcare, cum mai poți lua vreo decizie serioasă despre tine?
De ce contează Util oricui simte presiunea de a avea o identitate fixă, de la CV-uri la rețele sociale: îți dă voie să fii diferit azi față de ieri fără să te simți ipocrit.