„Nu există nimic atât de larg și de larg deschis în lume, pe unde să nu se strecoare vanitatea judecății noastre.”Michel de Montaigne · Eseuri · 1580 · II, 12
Claritatea unui domeniu nu curăță judecata: vanitatea se strecoară și acolo unde ai cele mai bune dovezi.
Montaigne observă că nici măcar cele mai clare și mai verificabile domenii nu scapă de îngâmfare. Mecanismul e simplu: mintea confundă propriile presupuneri cu realitatea și le proiectează peste tot, inclusiv acolo unde ar putea fi ușor contrazisă. Un astronom care trasează orbite precise poate totuși să afirme cu certitudine nejustificată despre caracterul unei persoane pe care abia a cunoscut-o. Deschiderea unui teren nu garantează modestia celui care îl parcurge.
Montaigne adaugă un detaliu incomod: vanitatea e cel mai puternică exact acolo unde nu putem fi ușor corectați. Un medic poate fi prudent despre diagnostic, dar își permite să judece politicienii sau căsătoria vecinilor cu o siguranță pe care nimeni nu i-o poate contesta pe loc. Competența reală, verificabilă, se oprește la marginea terenului ei. Restul e teren liber pentru presupuneri. Goliathul găurii de la buget nu știe mai bine decât tine cum ar trebui să-ți crești copilul, dar îți va spune oricum. Întrebarea utilă nu e ce știu, ci unde se termină ceea ce știu. Dar cum recunoști această graniță în propria minte, fără un observator din afară?
De ce contează Vă amintește să verificați dacă o părere fermă pe care o aveți chiar și într-un domeniu pe care îl stăpâniți nu e doar vanitate îmbrăcată în competență.