„Pentru că era el, pentru că eram eu.”Michel de Montaigne · Eseuri · 1580 · I, 28
Prietenia adevărată nu poate fi explicată, pentru că orice motiv ar trivializa-o.
Montaigne descrie legătura cu Étienne de La Boétie și refuză deliberat să-i dea o cauză. Prietenia obișnuită se bazează pe interese, plăceri sau nevoi reciproce, deci are motive; prietenia perfectă, spune el, e o uniune de suflete care se recunosc direct. Formula repetată, aproape copilărească, e o tactică: orice raționament ar trivializa faptul. Când i-a murit prietenul, a scris că nu mai are rost să trăiască decât din amintire.
Montaigne sugerează că imposibilitatea de a explica o prietenie nu e un defect al nostru, ci chiar semnul că e autentică. Dacă ai putea justifica legătura, ai putea și compara: alt prieten mai util, mai amuzant, mai aproape. Iar comparația ar transforma prietenia într-o tranzacție care poate fi înlocuită. Ceea ce nu poate fi analizat nu poate nici fi înlocuit. Gândește-te la un prieten pe care l-ai ales fără să-ți poți spune de ce, dar pe care nu l-ai schimbi pe nimeni. Întrebarea care urmează e firească: dacă nu putem explica prietenia, putem măcar ști când lipsește?
De ce contează Rezonează cu oricine a încercat să explice de ce un anumit prieten contează și a constatat că nu poate.