„Every man's life is a fairy tale written by God's fingers.”Oscar Wilde · De Profundis · 1905 · Partea a II-a
Viața nu e o listă de accidente, ci un basm în curs de scriere, cu sens chiar și în capitolul dureros.
Wilde, în miezul suferinței, își reformulează viața ca pe o narațiune cu sens, nu ca pe o serie de accidente. Mecanismul e reîncadrarea: basmul include umilințe, exil și întoarcere, deci și închisoarea lui capătă loc în complot. Un om concediat la 50 de ani care începe să-și povestească viața ca pe un capitol, nu ca pe un final, face aceeași mișcare.
Reîncadrarea nu e o consolare blândă, ci o muncă activă. Wilde nu așteaptă ca suferința să capete sens; el îl compune. În basme, eroul nu alege exilul, dar îl traversează, iar traversarea îi schimbă characterul. Diferența dintre victimă și narator e cine ține condeiul. Gândește-te la cineva care trece printr-un divorț: poate enumera rănile, sau poate întreba ce capitol deschide această despărțire. Aceeași realitate, două povești diferite. Și întrebarea care rămâne: dacă tu ții condeiul, ce faci cu capitolele pe care nu le-ai scris tu?
De ce contează Pentru cineva blocat într-o etapă dureroasă care i se pare finală: privirea asupra propriei vieți ca pe o poveste în curs de scriere restabilește posibilitatea unui episod următor.