„Suffering is one very long moment.”Oscar Wilde · De Profundis · 1905 · Partea I
Durerea nu curge în ceasuri; ea stă locului și pare veșnică.
Când suferim, atenția se strânge întreagă pe un singur punct de durere, iar restul lumii dispare. Fără varietate și fără anticipare, creierul pierde simțul trecerii timpului. O noapte de insomnie după o pierdere pare mai lungă decât o săptămână obișnuită, pentru că nu se întâmplă nimic să o scindeze.
Wilde a observat ceva contraintuitiv în închisoare: suferința nu se scurge, ci stă. Când totul se reduce la un singur punct de durere, mintea nu mai are repere. Timpul, de fapt, se măsoară prin schimbare — prin ce se întâmplă unul după altul. Dacă nu se întâmplă nimic, nu există „după”. Gândește-te la o așteptare la spital, când aștepți un rezultat: minutele par ore, pentru că nicio activitate nu le taie în bucăți. De aici apare o întrebare practică: dacă schimbarea hrănește simțul timpului, poate mici variații să taie durerile care par fără sfârșit?
De ce contează Ajută pe cineva să înțeleagă de ce o criză pare fără sfârșit și de ce ruperea rutinei, chiar una mică, scurtează subiectiv suferința.