„The supreme vice is shallowness.”Oscar Wilde · De Profundis · 1905 · Partea I
Păcatul măcar te obligă să te cunoști; superficialitatea te lasă să trăiești fără să te fi privit niciodată.
Wilde, cunoscut pentru epigrame despre păcat și plăcere, răstoarnă așteptarea: păcatul presupune cel puțin intensitate, o confruntare reală cu tine însuți. superficialitatea înseamnă a trăi fără să examinezi nimic. Cine își minte soțul cu mecanismul unui afacerist și apoi se spovedește ca pe o formalitate nu e rău din pasiune, ci din neatenție față de propria viață.
Wilde nu cere perfecțiune, ci atenție. Un om poate greși grav și totuși rămâne adânc, dacă privirea lui asupra propriei vieți e sinceră. Superficialitatea e altceva: e obiceiul de a ocoli disconfortul de a te cunoaște. Gândește-te la cineva care își schimbă slujba din impuls și își spune că a fost pasiune, când de fapt a fugit de o întrebare pe care n-a îndrăznit să și-o pună. Greșeala în sine e reparabilă. Neatentia față de propriile motive se repetă. Iar dacă superficialitatea e un obicei, atunci are și un antidot: un gest mic, zilnic, de onestitate cu tine însuți. Cum ar arăta acel gest?
De ce contează Un test util pentru orice decizie importantă: dacă nu-ți poți spune de ce vrei cu adevărat ce vrei, problema nu e morala, ci adâncimea cu care te-ai uitat înăuntru.