„Educația nu este ceea ce spun unii profesioniști; ei pretind că pun cunoaștere în suflete care nu o au, ca și cum ar pune vederea în ochi orbi.”Platon · Republica · -375 · 518b
Educația nu toarnă cunoaștere în suflet, ci întoarce sufletul spre lumină.
Platon atacă modelul comercial al învățării, în care profesorul vând cunoștințe ca pe o marfă depozitată în elev. Contramodelul lui: ochiul vede deja, dar trebuie întors spre obiectul potrivit; la fel, sufletul are o capacitate nativă de cunoaștere, iar educația o orientează. Un elev nu primește matematica de la profesor, ci este ajutat să vadă de ce o problemă merită rezolvată.
Dacă educația e o întoarcere a sufletului, atunci întrebarea centrală nu mai e ce conținut predăm, ci spre ce îl întoarcem. Platon sugerează că există obiecte ale gândirii care merită atenția noastră mai mult decât altele, iar educatorul bun e cel care ajută la alegerea acestei direcții. Un copil poate memora tabla înmulțirii într-o seară. Dar dacă un adult îl întreabă de ce un sac cu patru pungi a câte trei mere dă douăsprezece, copilul începe să vadă relația, nu doar cifrele. Direcția privirii face diferența dintre repetare și înțelegere. Rămâne însă o întrebare: cine decide spre ce lumină întoarcem sufletul unui elev?
De ce contează Fraza e o critică a învățării pe de rost și a educației ca transfer de conținut: ne amintește că rolul real al unui educator e de a orienta atenția, nu de a umple capete.