„Justiția este să faci propriul lucru și să nu te amesteci în multe ocupații străine.”Platon · Republica · -375 · 433a
Nedreptatea nu e răutate, ci rol luat pe ocolit: fiecare parte trebuie să rămână la treaba ei.
Pentru Platon, justiția nu e o listă de reguli, ci o stare de ordine: fiecare parte a sufletului și a orașului face ce i se potrivește. Mecanismul e analogia dintre om și cetate — ca sufletul e drept când rațiunea conduce, orașul e drept când fiecare clasă își face treaba. Un exemplu: un stat e corupt nu când oamenii sunt răi, ci când judecătorii fac politică și politicienii fac comerț.
Dacă dreptatea e ordine, atunci întrebarea cheie nu e «ce legi există», ci «cine are autoritatea să decidă». Platon mută discuția de la fapte la roluri: o decizie poate respecta litera legii și tot să fie nedreaptă, dacă vine de la cine nu are locul să o ia. Gândește-te la un bloc de locuințe: președintele asociației decide cum se cheltuie banii comuni, dar nu poate intra în apartamentul tău să-i aranjeze mobilierul cum crede el. Aceeași acțiune, alt rol, altă semnificație. De aici apare o întrebare incomodă: cum recunoaștem, în practică, cine ocupă de fapt un rol și cine doar pretinde că-l ocupă?
De ce contează Folosește când te întrebi ce e dreptate dincolo de legi: adesea nedreptatea apare când cineva ocupă un rol și îl folosește pentru altceva.