„Virtutea nu are stăpân; fiecare o are în parte, după ce a ales-o.”Platon · Republica · -375 · 617e
Virtutea nu se moștenește și nu se cumpără; se alege, de aceea răspunderea morală e personală.
Platon respinge ideea că virtutea ar fi un dar primit de la profesori, părinți sau noroc, cum alte bunuri se moștenesc sau se cumpără. Ea nu poate fi impusă de nimeni, pentru că constă tocmai în ordinea interioară pe care fiecare o alege și o întreține prin propria judecată. Un tată poate lăsa averea copilului, dar nu îi poate lăsa cumpătarea; un profesor poate arăta drumul, dar nu poate parcurge el alegerea elevului. De aceea răspunderea morală e personală și netransferabilă.
Cardul spune că virtutea nu se primește de la nimeni. Hai să mergem un pas mai departe: nici nu se dobândește o dată pentru totdeauna. Ea e o alegere repetată, ca mersul pe jos. Nu ai "cumpătarea" ca pe un obiect din sertar; o ai doar cât timp o exerciți. Un om care a fost cumpătat ani întregi o poate pierde într-o singură vară de lene și furie. De aceea nimeni nu poate fi "gata făcut" moral, nici măcar cel care a ales bine ieri. Întrebarea utilă nu e "sunt virtuos?", ci "aleg acum?". Iar dacă alegerea e de fiecare dată, urmează o întrebare mai grea: ce anume face o alegere bună?
De ce contează Eliberează de scuze: nici educația primită, nici mediul nu pot fi dați drept stăpâni ai caracterului propriu.