„Căci animalele fug de cele ce le rănesc, iar oamenii aleargă la cele ce i-au rănit.”Plutarh · Moralia · 100 · Cum să se deosebească un prieten de un linguitor
Omul singurul animal care se întoarce la mâna care îl lovește, pentru că obișnuința cu durerea pare siguranță.
Plutarh observă o slăbiciune specific umană: memoria plăcerii și speranța că lucrurile se vor schimba ne fac să ignorăm lecția pe care o învață orice animal rănit. Mecanismul e atașamentul amestecat cu obișnuința — suferința devine familiară, iar familiaritatea pare siguranță. Cineva care a fost mințit de un partener îi încă încă scrie, deși ar ști să se ferească dacă ar fi vorba de un pericol fizic.
Plutarh nu se oprește la constatare; întreabă de ce animalul reușește acolo unde omul eșuează. Animalul nu are amintiri frumoase care să-i coloreze rana. Omul, în schimb, își amintește și momentele bune, și ele îi ascund tiparul dăunător. De aici apare o întrebare utilă: dacă îți amintești doar vremurile bune, mai vezi încă situația reală? Un angajat care a fost tratat cu dispreț poate ține minte doar ziua în care a fost lăudat. Testul simplu ar fi să separi faptele repetate de amintirile plăcute. Dar cum faci asta concret, fără să devii suspicios cu toți cei din jur?
De ce contează Văzută la timp, observația ajută pe oricine se întreabă de ce rămâne într-o relație, un loc de muncă sau o prietenie care îl doară repetat.